Atestarea materială și documentară
Istoria străveche a localității este comună așezării din jur: Băile Olănești, Păușești Măglași, Bunești, Govora, Pietrari și Bărbătești. Descoperirile materiale făcute în acestea fac dovada existenței unor puternice comunități umane în spațiul în care se încadrează și comuna Stoenești.
Stoeneștii apar pentru prima dată în documentele medievale la 9 iunie 1507 (7015). Satul Piscu Mare (Cacova) este atestat documentar la 11 ianuarie 1500, satul Dobriceni (Valea lui Dobre, Dobriceani, Dobriceni – Măglași), la 4 aprilie 1528, satul Gruiu (Groiu), la 23 iunie 1564, satul Sușeni, la 1722.
Din documentele vechi rezultă că viticultura se practică nu numai în zona sudică a județului, ci pe tot cuprinsul deluros până sub poalele munților, ea fiind ocupație însemnată – profitabilă, motiv pentru care cultivatorii trebuiau să plătească vinăriciul domnesc. Voievozii țării acordau sau întăreau (daniile vechi) vinăriciul domnesc lăcașurilor monahale ortodoxe din țară și străinătate pe care îl luau de la satele dependente. Satul Stoenești, asemenea celorlalte sate din jurul Ocnelor Mari, era sat de măglași. Prestațiile legate de exploatarea sării de la Ocnele Mari determină pe moșnenii din Dobriceni să se vândă rumânilor comisului Chirca cu condiția să fie scoși de la magle. Chirca comisul însă nu-i scoate de la magla – se vede că era greu sau poate imposibil să obțină acest lucru, și-i ține rumâni ,.în silnicie” nevrând să recunoască obligația care și-o luase. Din această pricină cere un proces care ține mai bine de 30 de ani, între urmașii lui Chirca comisul și sătenii Dobriceni. „Tocmeala” aceasta între măglași și boieri se făcuse la începutul domniei lui Mihai Viteazul; o primă judecată are loc în vremea lui când țăranii vin la 1600, la Alba lulia, cu plângerea la domnie, nemulțumiți că boierul nu i-a scos de la salină; totodată îi ține „rumâni în silnicie”. Mihai Viteazul dă câștig boierului Chirca, ca exprimare a dreptului feudal, în detrimentul țăranilor. Aceștia, considerând că au dreptate, în anul 1602 au mers cu jalba și la noul domn al Țării Romanești, voievodul Radu Șerban, dar și de această dată pierd procesul, domnia fiind de partea boierului.
În urma procesului ținut la 23 decembrie 1602 Radu Voievod dă un hrisov la București prin care întărește Mariei, jupâneasa lui Chirca comisul, stăpânirea peste satul Dobriceni. Procesul țăranilor din Dobriceni va ține până în timpul voievodului Matei Basarab, când în anul 1633 se arată că satul Dobriceni – Măglași din județul Vâlcea, să fie în pace și liberi de vecinie de către Chisar paharnicul, fiul lui Chirca comisul din Ruda, pentru ca acest sat Dobriceni… au fost toți oameni liberi… încă dinainte vreme din zilele celorlalți domni (și) s-au plâns satul Dobriceni cum le-au fost tocmeala cu Chirca comisul, tatăl lui Chisar paharnicul, încă din zilele răposatului Mihai voievod, ca să-i scoată de la magle de la Ocna Mare, și sa-i fie rumâni, iar de nu-i va putea scoate de la magla, să-și ia arvuna îndărăt, iar ei să-și păzească magla, cum au fost de veac. Dar ei nu le-au scos, ei nu le-au dat numai arvuna de ughi 125. Și de atunci din zilele lui Mihai Voievod, au tot ținut vecinii arvuna.
Dobricenii jură cu 12 megieși de cele spuse de ma sus, iar Chisar paharnicul nu se lasă și în „lege pentru lege” adică 24 megieși, care să jure că el a plătit Dobricenilor banii toți, nu numai arvuna de 125 ughi și n-a fost vorba să scoată de la magla. Dar jurătorii n-au putut jura. Astfel Chisar rămâne de lege iar Dobricenii liberi. Boierul nu se lasă nici cum… Matei Basarab constată că erau adevărate cele susținute de sătenii Dobriceni și obligă pe paharnici Chisar să-și ia „de la satul Dobriceni toți aspri înapoi, ugi 125, dinaintea domniei sale”. Domnul adânc nemulțumit de atitudinea acestui recalcitrant, îi ia „toate cărțile câte au sec în divan ca să n-aibă nici o treaba cu satul Dobriceni. Și pentru că n-au ascultat de cartea domniei mele, ci au sărit la sluga domniei mele la Dumitru aprod și n-a voit să ia arvuna înapoi, cum a fost porunca domniei mele, iar domnia mea am bătut pe Chisar paharnic în temniță… pentru mult de i-a dat 300 toiage și am… închis… pe Chisar în temniță. Pentru aceasta am dat domnia mea satul Dobriceni-Măglași, ca să fie în pace și liberi de rumânie”.
Sătenii din Dobriceni voiau să scape cu orice preț de magle, „căci nici ei nu se lasă” și își găsesc alt stăpân. Dobricenii se vând rumâni în anul 1640 Mănăstirii Arnota pentru 950 ughi. Ca rumâni ai mănăstirii, ei reușesc să scape de magla. Procesul acesta al Dobricenilor aruncă o lumină vie asupra „libertății” țăranilor liberi din acea vreme. Ei se găsesc în situația paradoxală de a fi oameni liberi dar obligați la o muncă (corvoadă obligatorie) de care nu se pot libera decât prin rumânie, adică vânzarea la un boier sau la mănăstire, care să-i scoată de la îndatoririle pe care le aveau față de domnie, devenind în acest fel dependenți față de stăpânul feudal, vorba românului „săreau din lac în puț. Muncile la Ocne erau greu de suportat, de aceea satele de măglași se risipesc și au puțini locuitori.